22 de milioane de hectare! Ați citit bine, un teren cât România de mare! Cam atât i-ar fi necesar agriculturii europene, în lipsa inovațiilor privind ameliorarea plantelor, ca să contrabalanseze pierderile de producție cauzate de noile politici agricole ale UE.

Aceasta a fost una dintre tezele susținute la cea de a VI-a ediție a conferinței dedicate biotehnologiilor agricole moderne, organizată săptămâna trecută de Alianța Industriei Semințelor din România, împreună cu Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) AgroBioTechRom și Ambasada Statelor Unite ale Americii.

Evenimentul din acest an, intitulat „Inovații în ameliorarea plantelor – rolul noilor tehnici genomice în securitatea alimentară globală”, a adus în atenție cele mai importante provocări în domeniul ameliorării plantelor, dezbătute alături de specialiști din Belgia, Statele Unite ale Americii și România.

„Noile tehnici de ameliorare reprezintă o șansă reală pentru agricultura sustenabilă pe care ne-o dorim în Europa. Este o șansă în măsura în care vom avea o legislație care să ajute companiile de semințe, întâi de toate, să pună pe piață astfel de produse. Deciziile ar trebui să nu mai fie atât de politizate, ci, dimpotrivă, să fie bazate pe știință”, a declarat Cristina Cionga, director pentru afaceri europene al Asociaţiei Producătorilor de Porumb din România (APPR), moderator al conferinței.

Citește mai mult pe https://agro-tv.ro/ameliorarea-plantelor-e-in-joc-un-teren-cat-romania/?utm_source=dlvr.it&utm_medium=facebook