Alianța Industriei Semințelor din România și Universitatea de Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” au organizat, pe 19 iunie, la Iași, evenimentul “O zi din viața unui ameliorator de plante”.

Evenimentul a fost dedicat jurnaliștilor și a reprezintat o oportunitate de a vedea ce înseamnă ameliorarea convențională, pe de o parte, și până unde poate ajunge ameliorarea de precizie (prin noi tehnici genomice), ce așteptări există și ce răspunsuri poate oferi știința astăzi, pe de altă parte.

Cei aproximativ 20 de jurnaliști din presa scrisă, radio și TV, veniți de la București și Iași, au putut vedea faptul că aceste noi tehnici de ameliorare sunt la îndemâna mediului universitar, care poate veni cu rezultate importante în anii ce vor veni, rezultate care să răspundă cerințelor fermierilor, într-un mediu cu schimbări climatice importante.

Reprezentații Alianței Industriei Semințelor din României, dar și cercetătorii prezenți și-au exprimat speranța ca statele europene să ajungă cât mai curând la un consens cu privire la propunerea legislativă privind plantele NTG, astfel încât rezultatele științei de astăzi să ajungă în câmpurile de mâine.

Ziua a început cu o scurtă trecere în revistă a noțiunilor de bază privind ameliorarea, tipuri de ameliorare și rezultatele care se pot obține în urma fiecăruia dintre ele, dar și despre noțiuni legate de Noile Tehnici de Ameliorare și revoluția genetică din spatele lor, prezentarea fiind făcută de conf. dr. Iulian GABUR, prodecan al Facultății de Agricultură. Domnia sa a vorbit celor prezenți despre subiecte importante și a răspuns la întrebări des întâlnite în ultima vreme, precum faptul că ameliorarea convențională nu are cum să dispară, chiar dacă vor fi legiferate noile tehnici de ameliorare, despre faptul că accesul la cercetare îl are atât mediul public/universitățile, dovada fiind chiar Universitatea de Știintele Vieții din Iași, cât și mediul privat, dar și despre importanța brevetelor în contextul NTGs.

De asemenea, jurnaliștii au putut vizita câmpurile experimentale ale Fermei Didactice și de Cercetare Ezăreni, unde au putut fi observate diferite experimente cu grâu, lupin, fasole și alte specii.

Peste 400 soiuri diferite de grâu în microploturi, grâu comun, alac și spelta au fost prezentate publicului. Alacul (Triticum monococcum) este o specie de grâu cultivat încă din timpuri preistorice, care are o toleranța la secetă foarte bună, iar aceste carecteristici ar putea fi preluate cu ajutorul NTGs pentru a îmbunăți genetica de astăzi.

Sursa: https://www.cotidianulagricol.ro/o-zi-din-viata-unui-ameliorator-de-plante-2/